deviantart poetry © mihai zabet

uneori se uită la ann cum se dezbracă
încet totdeauna tăcută
era aşa de cald
povestea el
că toată ziua leneveam prin pat
o priveam cum îşi trage peste cap tricoul

suspinul ei senzual

nu avea curajul să o mângâie nu-şi simţea decât respiraţia era singura senzaţie care mai stăruia în încăpere se temea că într-o zi nu va vedea pe nimeni sau pur şi simplu ann va dispărea

e frumoasă aşa cum stă sprijinită de fereastră gândea el ar fi vrut să întindă mâinile spre ea s-o cuprindă în braţe să-i sărute locul acela strâmt între buze şi obraz se opri însă la timp

obiectele odăii sunt la locul lor
miroase a foi de tutun
a ann
spunea el
şi uite cum mai multă urmă lasă
cuierul sau umbrele
acolo

unde cad