deviantart poetry © mihai zabet

când m-ai văzut întâia oară eram
femeia-pisică
îmi arcuiam mătăsos dorinţele de-a lungul mâinilor tale
mă-nfăşuram ermetic împrejurul tău

până nu mai puteai respira

mă gândeam să alegi o fotografie făcută de tine sau un colaj vintage sepia sau black&white.
o siluetă de femeie, un profil vag, nu ştiu sau ceva din seria ta cu câmpuri cu maci… îmi plac fotografiile acelea deşi nu ştiu cum ar merge prelucrate aşa…

uneori nopţile zvâcneam verde căutându-te lasciv pe acoperişuri înalte
prelung
apoi am căzut într-un somn adânc
până-n dimineaţa-n care smucite din trup
mi-au ţâşnit aripile
două

hm, totuşi, nu cred că merită să îţi strici liniştea şi bucuria având în volum texte în care se simte mirosul meu
asta ar căpia multe femei…

atunci au început nopţile în care uitai ferestrele deschise
mă strecuram pe vârfuri, alunecam pe lângă visul tău abia început
eram femeia-liră, ameţitoare vedenie
îmi lăsam corzile mângâiate de degetele tale
vocea ta îmi desena tatuaje adânci în piept
îmi scriai versuri din lungi poeme
pe obraji mai întâi, apoi mi le-nfăşurai pe glezne
titlurile le încrustai în arabescuri complicate pe şolduri
stăteam în genunchi până în zori şi
nu le-am spus,
nu le-am arătat nimănui niciodată
uneori, ţie

sau doar aş fi vrut să fac asta

zic aş prefera să fie ceva făcut, conceput de tine.
chiar dacă e sa fie o imagine extrem de simplă… o măsuţă pe care sunt risipite diverse obiecte ale lui ann.. o pălărie de soare, o mănuşă, inele, cercei, un evantai, un colier de perle.. deşi unii ar strâmba şi ţi-ar putea spune că e prea feminină coperta, însă aşa e ann.
şi asa trebuie să rămâna ea în mintea celui care deschide cartea..

şi veneau dimineţi în care dorul tău mă pârguia
îmi smulgeam atunci cu amândouă mâinile lunga rochie de fecioară
până-n călcâie
să poţi dezmierda cu gura fierbinte miezul de purpură al femeii-rodie
muşcai cu sete dintr-o felie întreagă
mă prelingeam pe palmele tale
până când închideai ochii şi mă strigai pe nume

- niciodată acelaşi -

pe femeia-sirenă o ocoleai de departe
ceva din privirea ei te-nspăimânta
câteodată ţi se strecura în aşternut înşelătoare
te-nfiora cu detaşarea ei rece
şi răsuflai uşurat când o găseai în zori preschimbată în statuie
albă păpuşă de porţelan
cu privire cuminte

sfielnică

o aşezai
şi-o uitai o vreme între cărţile din vitrină

să laşi acolo, pe noptieră, o carte şi pentru mine. deşi…
deşi nu ştiu dacă vreodată voi intra în posesia ei.. dar asta e deja altă istorie

ţi-am scris mult
e o atmosferă tare stranie aici la mine…
e luna plină şi nu pot să dorm.
mi-e cald şi mi-e frig

şi bate vântul tare..