rusted dogs by ~alexisfalconieri on deviantART

liberty cannot emerge by ~alexisfalconieri on deviantART

nedeterminarea by ~alexisfalconieri on deviantART

millenium by ~alexisfalconieri on deviantART

we are ashes among the shadows by ~alexisfalconieri on deviantART

deviantart poetry © mihai zabet

uneori se uită la ann cum se dezbracă
încet totdeauna tăcută
era aşa de cald
povestea el
că toată ziua leneveam prin pat
o priveam cum îşi trage peste cap tricoul

suspinul ei senzual

nu avea curajul să o mângâie nu-şi simţea decât respiraţia era singura senzaţie care mai stăruia în încăpere se temea că într-o zi nu va vedea pe nimeni sau pur şi simplu ann va dispărea

e frumoasă aşa cum stă sprijinită de fereastră gândea el ar fi vrut să întindă mâinile spre ea s-o cuprindă în braţe să-i sărute locul acela strâmt între buze şi obraz se opri însă la timp

obiectele odăii sunt la locul lor
miroase a foi de tutun
a ann
spunea el
şi uite cum mai multă urmă lasă
cuierul sau umbrele
acolo

unde cad

deviantart poetry © mihai zabet

când m-ai văzut întâia oară eram
femeia-pisică
îmi arcuiam mătăsos dorinţele de-a lungul mâinilor tale
mă-nfăşuram ermetic împrejurul tău

până nu mai puteai respira

mă gândeam să alegi o fotografie făcută de tine sau un colaj vintage sepia sau black&white.
o siluetă de femeie, un profil vag, nu ştiu sau ceva din seria ta cu câmpuri cu maci… îmi plac fotografiile acelea deşi nu ştiu cum ar merge prelucrate aşa…

uneori nopţile zvâcneam verde căutându-te lasciv pe acoperişuri înalte
prelung
apoi am căzut într-un somn adânc
până-n dimineaţa-n care smucite din trup
mi-au ţâşnit aripile
două

hm, totuşi, nu cred că merită să îţi strici liniştea şi bucuria având în volum texte în care se simte mirosul meu
asta ar căpia multe femei…

atunci au început nopţile în care uitai ferestrele deschise
mă strecuram pe vârfuri, alunecam pe lângă visul tău abia început
eram femeia-liră, ameţitoare vedenie
îmi lăsam corzile mângâiate de degetele tale
vocea ta îmi desena tatuaje adânci în piept
îmi scriai versuri din lungi poeme
pe obraji mai întâi, apoi mi le-nfăşurai pe glezne
titlurile le încrustai în arabescuri complicate pe şolduri
stăteam în genunchi până în zori şi
nu le-am spus,
nu le-am arătat nimănui niciodată
uneori, ţie

sau doar aş fi vrut să fac asta

zic aş prefera să fie ceva făcut, conceput de tine.
chiar dacă e sa fie o imagine extrem de simplă… o măsuţă pe care sunt risipite diverse obiecte ale lui ann.. o pălărie de soare, o mănuşă, inele, cercei, un evantai, un colier de perle.. deşi unii ar strâmba şi ţi-ar putea spune că e prea feminină coperta, însă aşa e ann.
şi asa trebuie să rămâna ea în mintea celui care deschide cartea..

şi veneau dimineţi în care dorul tău mă pârguia
îmi smulgeam atunci cu amândouă mâinile lunga rochie de fecioară
până-n călcâie
să poţi dezmierda cu gura fierbinte miezul de purpură al femeii-rodie
muşcai cu sete dintr-o felie întreagă
mă prelingeam pe palmele tale
până când închideai ochii şi mă strigai pe nume

- niciodată acelaşi -

pe femeia-sirenă o ocoleai de departe
ceva din privirea ei te-nspăimânta
câteodată ţi se strecura în aşternut înşelătoare
te-nfiora cu detaşarea ei rece
şi răsuflai uşurat când o găseai în zori preschimbată în statuie
albă păpuşă de porţelan
cu privire cuminte

sfielnică

o aşezai
şi-o uitai o vreme între cărţile din vitrină

să laşi acolo, pe noptieră, o carte şi pentru mine. deşi…
deşi nu ştiu dacă vreodată voi intra în posesia ei.. dar asta e deja altă istorie

ţi-am scris mult
e o atmosferă tare stranie aici la mine…
e luna plină şi nu pot să dorm.
mi-e cald şi mi-e frig

şi bate vântul tare..

deviantart poetry © mihai zabet

aşadar am mers iarăşi
şi
aveam opt ani nouă ani mă întorc mult în copilărie
aud garry moore i’ve got a secret
naiba ştie
pentru că amintirile primează
cine e preocupat
de sex shopping şi un roman
nu va fi niciodată cu totul nebun

îmi spuneam

îmi plânge un ochi
se agaţă o scamă de lacrimă
acum douăzeci şi cinci de ani n-a fost aşa
din fiecare balcon ieşeau sâni
din fiecare gang ieşea o femeie zidar
măsurând scânduri şi grinzi
şi bucăţi de cutii vechi

dacă am noroc dau peste o blondă
platinată
să-mi arate tâţele obraznice
să-mi frece nasul între ele

totul e ca înainte acum

deviantart poetry © mihai zabet

îmi amintesc
încerc să-mi amintesc

cum
exista mereu un drum
până departe
există mereu o imagine care se degradează
care-şi pierde înţelesul
an de an

îmi amintesc
încerc să-mi amintesc cum arătai
conturul sânilor
respiraţia aproape
cum
încerc din răsputeri să ajung acolo unde

abia simt
lumina

c’est ca..
am word-ul 2007. nu m-am gândit că nu poţi deschide docx-urile. arhivez din obişnuinţă. sau lene. prost obicei.

aproape că m-ai înduioşat. ai fost nerăbdător? aaah. (ce bine că nu te mai cred, mon tres cher valmont)

voici les petites histoires personelles

mă plimbam prin junglă pe unde mai trăiam
cântam la disperare
respingător
pentru multă lume
recitam
vine vine primăvara şi alte versuri frumoase

mureau maimuţele

uneori
îmi veneai ca o pisică
cu pofte netezite gata întinsă la soare
strălucitoare frumuseţe

te înălţai pe vârfuri
îmi atingeai vârful nasului
braţe înnodate
în chip de şerpi fierbinţi
deveneai o prelungire a mea
sau începeam să cresc uşor din tine
uşor liană – ană

eu îţi gustam lobul urechii rotund şi zemos
te înghesuiam lângă dulap
te hârjoneam
îţi ziceam vreau să te faci una cu mine
te tăvăleam

tu râdeai şi îmi arătai sânii obraznici

poftele ni se scurgeau pe braţe
pe genunchi
în sus
în jos
se prelingeau dulce

în urma ta rămânea parchetul gol
îmbibat cu tălpi lipicioase
nespus de mici oh
şi
cum îţi mai miroseau gândurile a cireşe iubito